Constanţa (turcă Köstence, greacă Tομή Tomí) este un municipiu aflat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraş al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Conform recensământului din anul 2002, Constanţa avea 310.471 locuitori. În jurul municipiului există o arie metropolitană importantă care face din Constanţa a doua zonă metropolitană a ţării după Bucureşti. Având o suprafaţă de 1013,5 km² şi 446.595 de locuitori, Zona metropolitană Constanţa reuneşte în afara oraşului alte 13 localităţi: Agigea, Corbu, Cumpăna, Eforie, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Poarta Albă, Techirghiol, Tuzla şi Valu lui Traian.

Constanţa este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (şi chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. şi redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea oraşului. Ulterior, Constanţa a declinat sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci şi de crescători de cai şi oi, tătari. Localitatea a redevenit un oraş după construirea căii ferate Cernavodă-Constanţa şi a portului, în 1865, pentru exportul grânelor româneşti. După Războiul Ruso-Turc (1877-1878), când Dobrogea a devenit o parte a Regatului României, Constanţa, principal port al statului, a crescut continuu, deţinând acest rol până astăzi.

Portul Constanţa acoperă o suprafaţă de 39,26 km², are o lungime de aproape 30 km, este cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi se află pe locul 4 în Europa.

Amplasare

Constanţa se află în judeţul cu acelaşi nume, în partea de sud-est a României, la 44°10′24″N 28°38′18″E / 44.17333, 28.63833. Se situează pe coasta Mării Negre, într-o zonă lagunară la est, deluroasă la nord şi în partea centrală, şi de câmpie la sud şi vest. Oraşul Constanţa posedă o plajă proprie în lungime de 6 km. Partea de nord a municipiului, Mamaia, cea mai populată staţiune turistică de pe Litoral, se află pe malul unei lagune, având o plajă de 7 km lungime, plajă care se continuă cu alţi 6 km pe teritoriul oraşului Năvodari.

Municipiul se învecinează cu oraşele Năvodari şi Ovidiu la nord, cu comuna Agigea la sud (cu aceste trei localităţi fiind lipit), oraşul Murfatlar şi comuna Valul lui Traian la vest, oraşul Techirghiol şi comuna Cumpăna la sud-vest şi Marea Neagră la est. Constanţa este împărţită în cartiere, cele mai renumite fiind Mamaia şi Tomis Nord, însă fără ca acestea să aibă vreo autonomie administrativă, precum sectoarele Bucureştiului, graniţele neputând fi exact delimitate, cu excepţia staţiunii-cartier Mamaia care are graniţe bine delimitate.

Climă

Clima municipiului Constanţa evoluează pe fondul general al climei temperate continentale, prezentând anumite particularităţi legate de poziţia geografică şi de componentele fizico-geografice ale teritoriului. Existenţa Mării Negre şi, la nivel mai mic, a Dunării, cu o permanentă evaporare a apei, asigură umiditatea aerului şi totodată provoacă reglarea încălzirii acestuia. Temperaturile medii anuale se înscriu cu valori superioare mediei pe România + 11,2ºC. Temperatura minimă înregistrată în Constanţa a fost -25ºC la data de 10 februarie 1929, iar cea maximă +38,5ºC la data de 10 august 1927. Vânturile sunt determinate de circulaţia generală atmosferică. Brizele de zi şi de noapte sunt caracteristice întregului judeţ Constanţa.

Antichitate

Mozaic roman găsit în urma cercetărilor arheologice în centrul istoric al oraşului.
Reconstituire a aspectului oraşului Tomis în sec. III î.e.n. în zona str. Arhiepiscopiei : portul, atunci în zona din sudul Cazinoului, este acum submers. Clima era mai caldă ca astăzi.
Farul Genovez al cărui soclu a fost construit în jurul anului 1300.

Constanţa a fost fondată în urma colonizării greceşti a bazinului Mării Negre (latină Pontus Euxinus) de către colonişti milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc τομή (tomí) însemnând tăietură, despicătură. Conform legendei, Iason şi argonauţii săi ar fi poposit aici după ce furaseră „Lâna de Aur”. Urmăriţi de flota regelui Colhidei, Aietes, l-ar fi tăiat în bucăţi pe fiul acestuia, până atunci ţinut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute şi să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauţilor timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia ţărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în faţa Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui este Tomiris, regina masageţilor, un trib scit ce trăia între Marea Neagră şi Marea Caspică (Herodot).

Milezienii au găsit pe aceste locuri o aşezare getică, noul oraş ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr.. Portul folosit de greci pentru comerţul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciţi şi celţi) a înflorit în direcţia unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana, dar împăraţii regatului au considerat acest spaţiu încă dinainte de a-l cuceri ca parte a teritoriului lor. Publius Ovidius Naso, poetul roman, şi-a găsit exilul între anii 8-17. Şi-a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viaţă.

Oraşul a rezistat vremurilor tulburi din secolele III şi IV, frământate de numeroase invazii gotice, scitice şi hunice, devenind reşedinţa provinciei Sciţia Mică . După împărţirea Imperiului Roman, Constanţa împreună cu întreaga Sciţie Mică a revenit Imperiului de Răsărit şi a rămas parte a acestui stat până în secolul VII, când a fost pierdută din cauza migraţiilor slavilor şi bulgarilor.

continuarea in pagina urmatoare ...